Colegiul Medicilor din România
Departamentul Economico-Social și Asigurări Sociale de Sănătate

Nr. 7873/20.09.2023. Către colegiile teritoriale.

Vă trimitem atașat intenția de vânzare a doamnei doctor Popescu Daniela Elena, în calitate de reprezentant legal al CMI DR. POPESCUDANIELA ELENA în vederea afișării la sediul propriu, în conformitate cu prevederile Art.12 din Ordinul nr. 1322/2006: “Intenția /oferta de cesionare se notifică în mod obligatoriu Colegiului Medicilor din România, care are obligația să o afișeze atât la sediul propriu, cât și la sediile colegiilor județene ale medicilor, respectiv al Municipiului București, pe o perioada de 15 zile de la data primirii.” Descarcă.

Colegiul Medicilor din România
Departamentul Economico-Social și Asigurări Sociale de Sănătate

Nr.7862/20.09.2023. Către colegiile teritoriale.

Vă trimitem atașat intenția de vânzare a doamnei Marincaș Daniela reprezentant legal al cabinetului medical, în vederea afișării la sediul propriu, în conformitate cu prevederile Art. 28 din Ordonanța de urgență nr. 68/2008, privind vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale cu destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical:
Art. 28. – (1) Înstrăinarea prin vânzare a spațiilor şi a terenurilor dobândite în condițiile prezentei ordonanțe de urgență se poate face prin exercitarea dreptului de preempțiune.
(2) Dreptul de preempțiune la înstrăinarea imobilelor prevăzute la alin. (1) revine doar coproprietarilor, dacă este cazul, şi apoi proprietarilor vecini care au calitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) și se exercită prin Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentiști din România sau Colegiul Farmaciștilor din România, după caz.
(3) Proprietarul spațiului și terenului care urmează să fie vândute este obligat să încunoștințeze Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentiști din România sau Colegiul Farmaciștilor din România, după caz, iar acesta va comunica în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, persoanelor prevăzute la alin. (2) despre intenția de vânzare și preț, în termen de cel mult 15 zile de la data când a fost încunoștințat.
(4) În termen de cel mult 15 zile, colegiile prevăzute la alin. (3) afișează intenția și prețul de vânzare pe site-urile proprii și la sediul primăriei în a cărei rază se află spațiul medical ce urmează să fie vândut.
(5) Titularii dreptului de preempțiune sunt obligați să se pronunțe asupra exercitării acestuia în termen de 30 de zile de la data primirii comunicării.
(6) În situația în care la împlinirea termenului prevăzut la alin. (5) titularii dreptului de preempțiune nu au comunicat intenția lor de a cumpăra bunurile prevăzute la alin. (1), dreptul de preempțiune se consideră stins, iar spațiul medical și terenul aferent se vând liber.
(7) În cazul în care bunurile se vând liber, proprietarul spațiului și terenului care urmează să fie vândute nu le va putea vinde la un preț mai mic decât cel oferit titularilor dreptului de preempțiune. Descarcă.

Colegiul Medicilor din România
Departamentul Economico-Social și Asigurări Sociale de Sănătate

Nr. 779218.09.2023. Către colegiile teritoriale.

Vă trimitem atașat intenția de vânzare a domnului doctor Cohn Sorin-Raul, în calitate de reprezentant legal al CMI DR. COHN SORIN-RAUL în vederea afișării la sediul propriu, în conformitate cu prevederile Art.12 din Ordinul nr. 1322/2006: “Intenția /oferta de cesionare se notifică în mod obligatoriu Colegiului Medicilor din România, care are obligația să o afișeze atât la sediul propriu, cât și la sediile colegiilor județene ale medicilor, respectiv al Municipiului București, pe o perioada de 15 zile de la data primirii.” Descarcă.

Colegiul Medicilor din România
Departamentul Economico-Social și Asigurări Sociale de Sănătate

Nr. 776218.09.2023. Către colegiile teritoriale.

Vă trimitem atașat intenția de vânzare a domnului doctor Simion Dan Dumitru, în calitate de reprezentant legal al CMI DR. SIMION DAN DUMITRU în vederea afișării la sediul propriu, în conformitate cu prevederile Art.12 din Ordinul nr. 1322/2006: “Intenția /oferta de cesionare se notifică în mod obligatoriu Colegiului Medicilor din România, care are obligația să o afișeze atât la sediul propriu, cât și la sediile colegiilor județene ale medicilor, respectiv al Municipiului București, pe o perioada de 15 zile de la data primirii.” Descarcă.

Colegiul Medicilor din România
Departamentul Economico-Social și Asigurări Sociale de Sănătate

Nr. 7682/13.09.2023. Către colegiile teritoriale.

Vă trimitem atașat intenția de cesionare a domnului Scrum Cristian, în calitate de moștenitor al CMI DR. SCRUM ADRIAN în vederea afișării la sediul propriu, în conformitate cu prevederile Art.12 din Ordinul nr. 1322/2006: “Intenția /oferta de cesionare se notifică în mod obligatoriu Colegiului Medicilor din România, care are obligația să o afișeze atât la sediul propriu, cât și la sediile colegiilor județene ale medicilor, respectiv al Municipiului București, pe o perioada de 15 zile de la data primirii.” Descarcă.

Colegiul Medicilor din România
Departamentul Economico-Social și Asigurări Sociale de Sănătate

Nr. 7681/13.09.2023. Către colegiile teritoriale.

Vă trimitem atașat intenția de cesionare a domnului doctor Vasilescu Tiberiu, în calitate de moștenitor al CMI DR. VASIESCU TIBERIU în vederea afișării la sediul propriu, în conformitate cu prevederile Art.12 din Ordinul nr. 1322/2006: “Intenția /oferta de cesionare se notifică în mod obligatoriu Colegiului Medicilor din România, care are obligația să o afișeze atât la sediul propriu, cât și la sediile colegiilor județene ale medicilor, respectiv al Municipiului București, pe o perioada de 15 zile de la data primirii.” Descarcă.

Colegiul Medicilor din România
Departamentul Economico-Social și Asigurări Sociale de Sănătate

Nr.7656/12.09.2023. Către colegiile teritoriale.

Vă trimitem atașat intenția de vânzare a domnului Cohn Sorin-Raul reprezentant legal al cabinetului medical, în vederea afișării la sediul propriu, în conformitate cu prevederile Art. 28 din Ordonanța de urgență nr. 68/2008, privind vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale cu destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical:
Art. 28. – (1) Înstrăinarea prin vânzare a spațiilor şi a terenurilor dobândite în condițiile prezentei ordonanțe de urgență se poate face prin exercitarea dreptului de preempțiune.
(2) Dreptul de preempțiune la înstrăinarea imobilelor prevăzute la alin. (1) revine doar coproprietarilor, dacă este cazul, şi apoi proprietarilor vecini care au calitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) și se exercită prin Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentiști din România sau Colegiul Farmaciștilor din România, după caz.
(3) Proprietarul spațiului și terenului care urmează să fie vândute este obligat să încunoștințeze Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentiști din România sau Colegiul Farmaciștilor din România, după caz, iar acesta va comunica în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, persoanelor prevăzute la alin. (2) despre intenția de vânzare și preț, în termen de cel mult 15 zile de la data când a fost încunoștințat.
(4) În termen de cel mult 15 zile, colegiile prevăzute la alin. (3) afișează intenția și prețul de vânzare pe site-urile proprii și la sediul primăriei în a cărei rază se află spațiul medical ce urmează să fie vândut.
(5) Titularii dreptului de preempțiune sunt obligați să se pronunțe asupra exercitării acestuia în termen de 30 de zile de la data primirii comunicării.
(6) În situația în care la împlinirea termenului prevăzut la alin. (5) titularii dreptului de preempțiune nu au comunicat intenția lor de a cumpăra bunurile prevăzute la alin. (1), dreptul de preempțiune se consideră stins, iar spațiul medical și terenul aferent se vând liber.
(7) În cazul în care bunurile se vând liber, proprietarul spațiului și terenului care urmează să fie vândute nu le va putea vinde la un preț mai mic decât cel oferit titularilor dreptului de preempțiune. Descarcă.

Colegiul Medicilor din România
Departamentul Economico-Social și Asigurări Sociale de Sănătate

Nr.7484/06.09.2023. Către colegiile teritoriale.

Vă trimitem atașat intenția de vânzare a doamnei Ciobanu Magdalena Adina reprezentant legal al cabinetului medical, în vederea afișării la sediul propriu, în conformitate cu prevederile Art. 28 din Ordonanța de urgență nr. 68/2008, privind vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale cu destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical:
Art. 28. – (1) Înstrăinarea prin vânzare a spațiilor şi a terenurilor dobândite în condițiile prezentei ordonanțe de urgență se poate face prin exercitarea dreptului de preempțiune.
(2) Dreptul de preempțiune la înstrăinarea imobilelor prevăzute la alin. (1) revine doar coproprietarilor, dacă este cazul, şi apoi proprietarilor vecini care au calitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) și se exercită prin Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentiști din România sau Colegiul Farmaciștilor din România, după caz.
(3) Proprietarul spațiului și terenului care urmează să fie vândute este obligat să încunoștințeze Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentiști din România sau Colegiul Farmaciștilor din România, după caz, iar acesta va comunica în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, persoanelor prevăzute la alin. (2) despre intenția de vânzare și preț, în termen de cel mult 15 zile de la data când a fost încunoștințat.
(4) În termen de cel mult 15 zile, colegiile prevăzute la alin. (3) afișează intenția și prețul de vânzare pe site-urile proprii și la sediul primăriei în a cărei rază se află spațiul medical ce urmează să fie vândut.
(5) Titularii dreptului de preempțiune sunt obligați să se pronunțe asupra exercitării acestuia în termen de 30 de zile de la data primirii comunicării.
(6) În situația în care la împlinirea termenului prevăzut la alin. (5) titularii dreptului de preempțiune nu au comunicat intenția lor de a cumpăra bunurile prevăzute la alin. (1), dreptul de preempțiune se consideră stins, iar spațiul medical și terenul aferent se vând liber.
(7) În cazul în care bunurile se vând liber, proprietarul spațiului și terenului care urmează să fie vândute nu le va putea vinde la un preț mai mic decât cel oferit titularilor dreptului de preempțiune. Descarcă.

Colegiul Medicilor din România
Departamentul Economico-Social și Asigurări Sociale de Sănătate

Nr. 7483/06.09.2023. Către colegiile teritoriale.

Vă trimitem atașat intenția de vânzare a doamnei Zahu Marcela Florina Ștefanela, în calitate de reprezentant legal al CMI DR. ZAHU MARCELA FLORINA ȘTEFANELA în vederea afișării la sediul propriu, în conformitate cu prevederile Art.12 din Ordinul nr. 1322/2006: “Intenția /oferta de cesionare se notifică în mod obligatoriu Colegiului Medicilor din România, care are obligația să o afișeze atât la sediul propriu, cât și la sediile colegiilor județene ale medicilor, respectiv al Municipiului București, pe o perioada de 15 zile de la data primirii.” Descarcă.

Colegiul Medicilor din România
Departamentul Economico-Social și Asigurări Sociale de Sănătate

Nr. 7473/06.09.2023. Către colegiile teritoriale.

Vă trimitem atașat intenția de vânzare a doamnei Calota Mariana Geogiana, în calitate de reprezentant legal al SC GIANA REMA MED SRL în vederea afișării la sediul propriu, în conformitate cu prevederile Art.12 din Ordinul nr. 1322/2006: “Intenția /oferta de cesionare se notifică în mod obligatoriu Colegiului Medicilor din România, care are obligația să o afișeze atât la sediul propriu, cât și la sediile colegiilor județene ale medicilor, respectiv al Municipiului București, pe o perioada de 15 zile de la data primirii.” Descarcă.

Colegiul Medicilor din România
Departamentul Economico-Social și Asigurări Sociale de Sănătate

Nr. 7405/04.09.2023. Către colegiile teritoriale.

Vă trimitem atașat intenția de vânzare a domnului Predila Florea, în calitate de reprezentant legal al CABINET MEDICAL DR. PREDILA FLOREA SRL în vederea afișării la sediul propriu, în conformitate cu prevederile Art.12 din Ordinul nr. 1322/2006: “Intenția /oferta de cesionare se notifică în mod obligatoriu Colegiului Medicilor din România, care are obligația să o afișeze atât la sediul propriu, cât și la sediile colegiilor județene ale medicilor, respectiv al Municipiului București, pe o perioada de 15 zile de la data primirii.” Descarcă.

Colegiul Medicilor din România
Departamentul Economico-Social și Asigurări Sociale de Sănătate

Nr. 7319/30.08.2023. Către colegiile teritoriale.

Vă trimitem atașat intenția de vânzare a doamnei Fulop Sara, în calitate de reprezentant legal al CMI DR. FULOP SARA în vederea afișării la sediul propriu, în conformitate cu prevederile Art.12 din Ordinul nr. 1322/2006: “Intenția /oferta de cesionare se notifică în mod obligatoriu Colegiului Medicilor din România, care are obligația să o afișeze atât la sediul propriu, cât și la sediile colegiilor județene ale medicilor, respectiv al Municipiului București, pe o perioada de 15 zile de la data primirii.” Descarcă.

Colegiul Medicilor din România
Departamentul Economico-Social și Asigurări Sociale de Sănătate

Nr.7264/29.08.2023. Către colegiile teritoriale.

Vă trimitem atașat intenția de vânzare a domnului Grădinaru-Tașcău Ioan reprezentant legal al cabinetelor medicale, în vederea afișării la sediul propriu, în conformitate cu prevederile Art. 28 din Ordonanța de urgență nr. 68/2008, privind vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale cu destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical:
Art. 28. – (1) Înstrăinarea prin vânzare a spațiilor şi a terenurilor dobândite în condițiile prezentei ordonanțe de urgență se poate face prin exercitarea dreptului de preempțiune.
(2) Dreptul de preempțiune la înstrăinarea imobilelor prevăzute la alin. (1) revine doar coproprietarilor, dacă este cazul, şi apoi proprietarilor vecini care au calitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) și se exercită prin Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentiști din România sau Colegiul Farmaciștilor din România, după caz.
(3) Proprietarul spațiului și terenului care urmează să fie vândute este obligat să încunoștințeze Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentiști din România sau Colegiul Farmaciștilor din România, după caz, iar acesta va comunica în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, persoanelor prevăzute la alin. (2) despre intenția de vânzare și preț, în termen de cel mult 15 zile de la data când a fost încunoștințat.
(4) În termen de cel mult 15 zile, colegiile prevăzute la alin. (3) afișează intenția și prețul de vânzare pe site-urile proprii și la sediul primăriei în a cărei rază se află spațiul medical ce urmează să fie vândut.
(5) Titularii dreptului de preempțiune sunt obligați să se pronunțe asupra exercitării acestuia în termen de 30 de zile de la data primirii comunicării.
(6) În situația în care la împlinirea termenului prevăzut la alin. (5) titularii dreptului de preempțiune nu au comunicat intenția lor de a cumpăra bunurile prevăzute la alin. (1), dreptul de preempțiune se consideră stins, iar spațiul medical și terenul aferent se vând liber.
(7) În cazul în care bunurile se vând liber, proprietarul spațiului și terenului care urmează să fie vândute nu le va putea vinde la un preț mai mic decât cel oferit titularilor dreptului de preempțiune. Descarcă.

Colegiul Medicilor din România
Departamentul Economico-Social și Asigurări Sociale de Sănătate

Nr. 7263/29.08.2023. Către colegiile teritoriale.

Vă trimitem atașat intenția de vânzare a doamnei Gruin Liliana, în calitate de reprezentant legal al CMI DR. GRUIN LILIANA în vederea afișării la sediul propriu, în conformitate cu prevederile Art.12 din Ordinul nr. 1322/2006: “Intenția /oferta de cesionare se notifică în mod obligatoriu Colegiului Medicilor din România, care are obligația să o afișeze atât la sediul propriu, cât și la sediile colegiilor județene ale medicilor, respectiv al Municipiului București, pe o perioada de 15 zile de la data primirii.” Descarcă.

Colegiul Medicilor din România
Departamentul Economico-Social și Asigurări Sociale de Sănătate

Nr.7236/28.08.2023. Către colegiile teritoriale.

Vă trimitem atașat intenția de vânzare a doamnei Suciu Maria reprezentant legal al cabinetelor medicale, în vederea afișării la sediul propriu, în conformitate cu prevederile Art. 28 din Ordonanța de urgență nr. 68/2008, privind vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale cu destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical: